Valeriu Argăseală nu era extrem de entuziasmat după victoria pe care Steaua a obținut-o în această seară, 3-0, contra lui Motherwell. Chiar dacă patronul Becali își compară formația cu Arsenalul lui Wenger, președintele e mai circumspect și admite că adversarii au fost modești.
Totuși, maniera categorică prin care formația din Ghencea s-a impus reprezintă un pas de pornire important în acest sezon.
"Această echipă mai are lucruri de perfecționat, iar aceste lucruri vor veni în timp. Cred că Motherwell și Ujpest sunt la același nivel, nu ne-au pus probleme scoțieni. Faptul că obținem victorii când suntem la început de drum contează foarte mult pentru moral. Am avut multe ocazii de poartă, am jucat în viteză. Victoriile aduc victorii, fiecare meci aduce un plus, ceea ce e foarte bine pentru noi.", a spus oficialul roș-albaștrilor la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER